E o absurditate ideea că în dragoste e permis totul. Și la fel, absurd e să pretinzi că iubești, atunci când înșeli. Iubirea e exclusivitate. Nu poți iubi unul, și să fii a tuturor, la fel cum, pretinzând că-l iubești, nu ar trebui să îi refuzi plăcerea de a te avea total.
..închid ochii și-i văd chipul atât de clar înaintea mea, cu buzele strânse, strâmbându-mă, și-atingându-mi apoi suav gura. Ce ardere, și câtă dorință! Sub atingerea lui, îmi simt topindu-se voința întreagă. Nimeni, niciodată, nu m-a sărutat așa cum o face el.
Mă sperie ființa care mă privește din oglindă, crește, crește, crește, dar uită ce a iubit. Trădează, sau poate-și cere dreptul la reciprocitate. Noțiunea asta e între cele mai crude. Reciprocitatea. Câți oare au norocul de-a simți la fel, în același moment? Cât de naivă eram să cred că e veșnică iubirea.. și cât de naivă, spunându-mi că n-am să mă implic.
Postări
2 comentarii:
Din pacate, e adevarat tot ce spui: in dragoste nu e permis totul si iubirea nu e vesnica. Si da, ar fi frumos sa ne implicam atat cat am vrea, astfel n-am mai suferi si am pastra lacrimile numai pentru momentele fericite, dar cred ca toate se intampla cu un scop si e frumos ca nu stim ce ne asteapta. Ma tot gandesc ca intr-o buna zi il voi gasi asteptandu-ma si ca va fi numai al meu.
Andreea , iubirea'i vesnica doar in carti ... si uneori in vreun cotlon ascuns al sufletului :)
Puii mei ! ...
Trimiteți un comentariu